Forgotten

eram eu,fata din faţa monitorului adânc uitată printre cuvintele din trecut.purtam o conversaţie cu o străină. stăteam faţă în faţă.
 aveam un gust amar.
 i-am spus străinei să nu mai plângă,şi i-am şters prima lacrimă.
 a doua a căzut uşor,timidă şi naivă ca prima dată şi a lăsat urme adânci pe obrazul fetei aparent inocente.
 mi-a şoptit să plec. n-am ascultat-o. aici avea să urmeze cea mai mare greşeală din viaţa mea: am rămas acolo.
 am rămas să îi şterg şi a treia,şi a patrra, şi chiar şi ultima lacrimă. le spusesem să nu mai curgă dar nu mă ascultau.
 mi-a spus că niciun pansament vreodată nu o să îi vindece rănile ce le numea dureroase. i-am sugerat calmante, dar a zâmbit ironic. mi-a spus că sunt insensibilă.
 m-a întrebat dacă iubesc.
 nu am ştiut să îi răspund. nu ştiam ce este iubirea.
 încercam să găsesc răspunsul cercetând adânc înăuntrul meu. ce se întâmpla cu mine? de ce nu ştiam să răspund unei întrebări aşa de simple? eram chiar aşa cum mă numise ea?
 m-am speriat. n-am ştiut de ce încep să văd dintr-o data în ceaţă.. 
 i-am simţit mâna caldă ştergându-mi obrazul.
 "acum înţelegi?" m-a întrebat.
 i-am zâmbit cu căldură. înţelegeam.
am înţeles atunci. purtasem o conversaţie cu străina dinăuntrul meu.
 îmi mânjeam zâmbetul cu fericiri amare.îmi iubeam aceste sentimente din trecut,rămase vii, bătute de vânt într-o seară de vară călduţă,undeva la înălţime.  încercam să le fac să dispară,dar fiecare celulă din corpul meu le striga cu disperare să rămână. am încercat să mă opun...
 dar am pierdut lupta. 
 am pierdut aceeaşi luptă la nesfârşit de multe ori şi simt că o să o pierd mereu.
 ăsta e riscul unor amintiri bine sculptate înăuntru.
 încercând să le smulg,m-am rănit din nou pe mine.
 am jurat să nu mă mai ating de ele.fac parte din mine acum.
doar..